În întreaga istorie întâlnim două forme de guvernare, monarhia şi republica.

Monarhia este forma de guvernare în care funcţia supremă în stat este deţinută de o persoană (rege, împărat, principe, domnitor etc.) care moşteneşte puterea de la un membru din familia sa şi o deţine pe durata întregii vieţi. Familia domnitoare se numeşte dinastie. Există cazuri în care monarhia se bazează principiul electiv-ereditar, adică monarhul este ales dintre membrii dinastiei (cazul Ţărilor Române în perioada medievală).

Republica este forma de guvernare în care funcţia supremă în stat este deţinută de o persoană sau un grup de persoane alese pe o perioadă limitată de timp. Există însă republici dictatoriale în care şeful statului ajunge la putere (prin alegeri sau lovitură de stat) şi rămâne în funcţie pe o durată nelimitată (până la moarte sau până când este înlăturat).

În funcţie de ponderea pe care îl au, în conducere unui stat, puterea executivă (şeful statului şi guvernul) şi puterea legislativă (parlamentul), întâlnim mai multe sisteme politice: parlamentar, prezidenţial şi semiprezidenţial.

Sistemul parlamentar este sistemul în care şeful statului are doar o putere simbolică (sau un rol decorativ), iar cea mai importantă instituţie este parlamentul. Parlamentul alege guvernul (membrii guvernului sunt parlamentari) şi poate determina demisia acestuia (de obicei când guvernul nu reuşeşte să aibă majoritate în parlament la votarea unei legi iniţiate de el). Dar şi guvernul poate dizolva parlamentul în anumite condiţii. Ţările care au sistem parlamentar sunt, din punct de vedere al formei de guvernare, republici sau monarhii. Într-o republică parlamentară şeful statului este ales de parlament (de ex. Italia). Astăzi toate monarhiile democratice au sistem parlamentar, statul model fiind Anglia.

Sistemul prezidenţial este sistemul în care şeful statului deţine puteri foarte mari, de obicei el este şi prim-ministru. Dar preşedintele nu poate dizolva Parlamentul şi nici parlamentul nu poate demite guvernul sau preşedintele. Statul reprezentativ este S.U.A., unde preşedintele este, în plus, comandant suprem al armatei şi are rol hotărâtor în conducerea politicii externe şi tot el numeşte cei 9 membri ai Curţii Supreme de Justiţie.

Sistemul semiprezidenţial este sistemul în care primul ministru guvernează iar preşedintele, care numeşte primul ministru, are rol de arbitru al vieţii politice. Preşedintele, ales prin vot universal, are atribuţii importante: numeşte primul ministru, aprobă componenţa guvernului (propusă de primul ministru), poate respinge o lege votată de parlament şi o retrimite acestuia spre analiza, poate dizolva parlamentul, poate iniţia un referendum. Modelul republicii semiprezidenţiale este Franţa.

După criteriul naţional, întâlnim state naţionale, cu o naţiune dominantă, şi state multinaţionale, în care există mai multe naţionalităţi fără ca vreuna să aibă o pondere dominantă. Niciun stat nu este pur naţional, peste tot existând minorităţi.

După rolul pe care îl au în stat administraţia locală şi administraţia centrală, întâlnim:

• State centralizate, în care puterea centrală, aflată în capitala statului, emite legi pentru întreg teritoriul şi controlează îndeaproape administraţia locală. De exemplu, în România, guvernul numeşte prefecţii (conducătorii judeţelor) iar singurul organ legislativ este Parlamentul de la Bucureşti.

• State federale, în care puterea centrală are competenţe restrânse la nivel local pentru că acolo există organe legislative şi executive autonome, similare celor centrale. De exemplu, fiecare dintre cele 50 de state care formează S.U.A., are propria sa constituţie, este condus de un guvernator, ales prin vot universal şi de un Congres propriu.