B. II. Secolul XX între democraţie şi totalitarism
1.Regimurile politice democratice în Europa în secolul XX
Democraţia ca regim politic a apărut în antichitate, în oraşul-stat Atena (secolul VI î. Hr) şi se baza pe participarea tuturor cetăţenilor la votarea legilor şi alegerea în funcţii publice prin tragere la sorţi. Acest tip de democraţie s-a numit democraţie directă pentru că toţi cetăţenii participau în mod direct la actul de guvernare. Democraţia modernă presupune participarea la actul de guvernare prin reprezentanţi aleşi prin vot universal, de aceea se şi numeşte democraţie reprezentativă.
Regimul politic democratic se caracterizează prin:
- separaţia puterilor în stat,
- respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
- existenţa mai multor partide şi ideologii politice (pluripartidism),
- dreptul de vot universal.
Anii democraţiei şi ai prosperităţii (1919-1929)
Cea mai veche democraţie modernă a fost S.U.A., unde votul universal s-a introdus treptat în toate statele în secolul XIX. Majoritatea statelor europene care avuseseră regimuri politice liberale în secolul al XIX-lea (adică regimuri care respectau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi separaţia puterilor în stat), devin, după 1918, state democratice, prin introducerea dreptului de vot universal, mai întâi pentru bărbaţi, apoi, treptat şi pentru femei. Statele democratice reprezentative au fost S.U.A., Marea Britanie şi Franţa, care au impus modelele lor politice majorităţii statelor europene. Modelul politic englez şi american presupune existenţa a două partide politice care alternează la guvernare (sistem bipartidist): Partidul Democrat şi Partidul Republican în S.U.A., Partidul Conservator şi Partidul Laburist (o variantă a socialismului) în Marea Britanie. Modelul francez presupune existenţa mai multor partide politice care participă la guvernare prin realizarea unor coaliţii de dreapta sau stânga (pentru că, de regulă, nici un partid nu câştigă peste 50% din voturi ca să realizeze guvern singur).
O altă caracteristică a democraţiei interbelice o reprezintă alăturarea partidelor socialiste la sistemul democratic. Socialiştii au acceptat proprietatea privată şi pluripartidismul. Din rândul lor s-au desprins comuniştii care doreau desfiinţarea proprietăţii private şi instaurarea dictaturii proletariatului, după modelul socialismului marxist, ce se va numi de aici înainte simplu, comunism. Partidele socialiste fac presiuni pentru realizarea de către guverne a unor reforme care să asigure protecţie socială: acordarea de ajutoare de şomaj, de pensii, concedii plătite, creşterea salariilor etc. Uneori ajung ele la guvernare şi impun măsuri de protecţie socială.
Din punct de vedere economic asistăm la o creştere constantă a productivităţii şi a bunăstării populaţiei până în 1929. Prosperitatea în ţările occidentale se observă, în anii '20, din numărul mare de aparate casnice pe care le cumpără populaţia, din faptul că mulţi cetăţeni îşi permit să-şi petreacă timpul liber sau concediul în locuri de vacanţă. Pentru acestea, mulţi dintre ei iau credite de la bănci, fapt ce va avea în timp consecinţe nefaste.
Criza democraţiilor în perioada interbelică (1929-1938)
În perioada 1929-1933 statele democratice se confruntă cu cea mai gravă criză economică a secolului XX, care se manifestă prin: inflaţie (devalorizarea monedelor), creşterea preţurilor la anumite produse şi scăderea preţurilor la altele, falimentul multor bănci şi întreprinderi dar şi a fermierilor, şomaj. Guvernele democratice se văd atunci silite să renunţe la politica liberală tradiţională, care presupunea ca statul să nu intervină prea mult în viaţa socială şi economică. Cele mai importante măsuri împotriva crizei au fost luate în S.U.A., unde preşedintele Franklin Roosevelt a lansat o politică economică numită New Deal (Noul Curs): statul a fixat limite ale preţurilor la produsele de bază, a început o serie de lucrări publice pentru a angaja şomerii, a ajutat financiar câteva bănci pentru a-şi putea relua activitatea, a acordat credite fermierilor. Această criză economică a avut consecinţe importante pe plan politic în multe state europene: partidele democratice au pierdut încrederea populaţiei, partidele extremiste, mai ales cele de extremă dreaptă, după modelul fascist sau nazist, încep să câştige un rol politic important.
Tragedia provocată de cel de-al Doilea război mondial, iniţiat de un regim totalitar, a regrupat majoritatea populaţia Europei occidentale în jurul regimurilor democratice, care s-au dezvoltat în a doua jumătatea a secolului XX tot după modelul interbelic. Creşterea economică datorată reconstrucţiei de după război a adus un plus de încredere faţă de regimurile democratice. În 1957 Franţa, Germania Federală, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg au creat Piaţa Comună (Comunitatea Economică Europeană), organizaţia suprastatală care a stat la baza actualei Uniuni Europene. Piaţa Comună a promovat valorile regimului politic democratic şi ale economiei libere. Prin libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor, Piaţa Comună a facilitat prosperitatea economică a statelor Europei Occidentale. După 1989, fostele state comuniste din Europa au revenit şi ele la regimul democratic tocmai pentru că acest model de regim politic a generat bunăstare în Occident.
2. Democraţia în România în perioada interbelică
Caracteristicile regimului politic democratic în România
În România au existat şi partide extremiste. Partidul Comunist a fost înfiinţat în 1921 dar a fost interzis prin lege în 1924 datorită faptului că programul său prevedea desfiinţarea României Mari. Acest partid a acţionat în ilegalitate, avea sub 1000 de membrii, iar activitatea sa era controlată direct de Stalin. În 1927 a fost creat partidul de extremă dreaptă Legiunea Arhanghelului Mihail (numit şi Garda de Fier), condus de Corneliu Zelea Codreanu. El a fost interzis în 1933 şi apoi a apărut cu numele de Partidul Totul Pentru Ţară.
3. Regimuri politice totalitare în Europa
- controlul total al statului asupra economiei, culturii şi societăţii în general;
- nerespectarea principiului separaţiei puterilor în stat;
- existenţa unui singur partid politic, cu un lider dominator;
- nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
- existenţa unei poliţii politice care reprimă orice protest împotriva regimului;
- realizarea unei intense propagande care promovează ideologia partidului unic şi o imagine înfrumuseţată a realizărilor regimului şi ale liderului său.
a. Regimul totalitar comunist din Rusia (U.R.S.S.)
a. 1. Regimul totalitar comunist condus de Lenin (1917-1922)
- Lupta de clasă, concept folosit pentru a explica evoluţia istorică a omenirii. Marx considera că în toate epocile istorice au existat două clase sociale antagonice (opuse): deţinătorii mijloacelor şi forţelor de producţie, numiţi de Marx asupritori, şi cei ce muncesc, numiţi asupriţi. Între asupritori şi asupriţi a existat o luptă permanentă, luptă de clasă. În secolul XIX cele două clase sociale erau burghezia şi muncitorimea (proletariatul). În Rusia, unde industria era mai puţin dezvoltată, comuniştii au considerat că din rândul asupritorilor fac parte şi nobilii şi ţăranii înstăriţi (numiţi culaci).
- O societate cu adevărat dreaptă nu se poate realiza atâta vreme cât există marea proprietate privată. Pentru a face o lume mai bună, Marx a propus trecerea proprietăţii private la stat, astfel încât să nu mai existe bogaţi şi săraci, deci să se creeze o societate fără clase.
- Realizarea unei societăţi egalitare (comuniste) nu se poate face decât prin preluarea puterii de către clasa muncitoare (proletariat) prin revoluţie. Astfel se va instaura o dictatură a proletariatului, care va trece averile celor bogaţi (mijloacele de producţie) în proprietatea statului. Marx considera această dictatură ca fiind legitimă deoarece este dreptul celor ce muncesc să conducă doar ei.
- Ateismul, negarea existenţei oricărei divinităţi. Marx considera că în toate timpurile religia a fost folosită de categoriile bogate pentru a-i asupri şi a-i minţi pe cei săraci. El a numit religia opiul popoarelor.
- a fost creată poliţia politică, Ceka, pentru a-i urmări pe cei care erau consideraţi duşmanii poporului, Familia ţarului a fost executată (în total 11 persoane).
- libertatea presei a fost desfiinţată;
- băncile şi fabricile au fost trecute în proprietatea statului;
- ţăranii trebuia să dea la stat surplusul lor de cereale. Cei care refuzau, erau executaţi;
- toate instituţiile erau controlate de membrii partidului comunist.
- În perioada 1928-1933 s-a realizat colectivizarea forţată în agricultură, pământul fiind trecut în proprietatea statului. El era muncit în comun de ţărani în cooperative numite colhozuri. Cei care se opuneau colectivizării erau executaţi împreună cu familiile lor. Victimele colectivizării au fost cam 4 milioane de morţi.
- În industrie, s-au introdus planurile cincinale, nişte planuri care fixau cât va trebui să fie producţia pentru următorii 5 ani pentru fiecare ramură industrială. În întreprinderile unde nu se îndeplinea planul, cei găsiţi vinovaţi erau acuzaţi de sabotaj (împiedicarea intenţionată a activităţilor economice), putând fi chiar executaţi. U.R.S.S. a ajuns, totuşi, să fie a treia mare putere economică a lumii în urma industrializării forţate.
b. Regimul totalitar fascist din Italia (1922-1943)