C. III. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi dizidenţă anticomunistă
1. România postbelică. Tranziţia spre comunism (1944-1947)
În 1941-1944 România, condusă dictatorial de mareşalul Ion Antonescu, a participat la cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania, împotriva Naţiunilor Unite (Marea Britanie, S.U.A., U.R.S.S. etc.). La 23 august 1944, regele Mihai a organizat o lovitură de stat prin care l-a arestat pe mareşalul Antonescu (pentru că refuza trecerea imediată a României de partea Naţiunilor Unite) şi a numit un nou guvern, condus de generalul Sănătescu. Lovitură de stat a fost sprijinită de principalele partide democratice ale ţării, P.N.L., P.N.Ţ., P.S.D. dar şi de Partidul Comunist. Aceste partide au format noul guvern. Comuniştii aveau un singur ministru, Lucreţiu Pătrăşcanu. Totodată România a ieşit din războiul alături de Germania, aliindu-se Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, când armata sovietică a pătruns pe teritoriul românesc s-a comportat ca o armată de ocupaţie. Regele şi oamenii politici români doreau revenirea la regimul democratic, dar foarte curând s-a dovedit că acest lucru este imposibil atâta timp cât armata sovietică se afla în România.
Factorii care au favorizat instaurarea regimului comunist în România au fost:
- Ocuparea teritoriului României de către armata sovietică la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Marea Britanie şi S.U.A. şi-au dat acordul tacit ca pe teritoriile ocupate de Armata Roşie (armata sovietică) să lase libertate de acţiune sovieticilor. A existat chiar o înţelegere secretă între I. V. Stalin, conducătorul U.R.S.S, şi W. Churchill, primul ministru britanic, rămasă în istorie sub numele de Acordul procentajelor, în care cei doi lideri împărţeau sferele de influenţă în Europa între capitalism şi comunism. Astfel, România intra în proporţie de 90% în sfera sovietică. Alte ţări precum Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovaci se aflau tot în sfera de influenţă sovietică, dar în procente mai mici. Realitatea a fost că în toate statele ocupate de armata sovietică s-a instaurat regimul comunist, prin falsificarea alegerilor parlamentare.
- Tratatul de pace dintre România şi Naţiunile Unite (1947) nu a recunoscut cobeligeranţa (participarea la război) României alături de Naţiunile Unite şi a obligat România să plătească o imensă datorie de război faţă de U.R.S.S. Acest fapt a accentuat dependenţa ţării noastre faţă de Rusia sovietică.
- Presiunile făcute de sovietici pe plan intern, pentru a aduce Partidul Comunist la putere: numirea unor miniştrii comunişti, apoi numirea unui şef de guvern comunist (1945, Petru Groza) şi, în final, falsificarea alegerilor din 1946.
- Eliminarea forţelor democratice din România: dezbinarea şi în final desfiinţarea partidelor democratice, înlăturarea regelui Mihai (1947).
Evenimentele care i-au adus la putere pe comunişti s-au succedat foarte rapid. În 1944, Partidul Comunist a participat în guvern cu un ministru, apoi cu şapte, în 1945 regele a fost obligat de sovietici să numească un guvern comunist sub conducerea lui Petru Groza. În 1946 comuniştii au falsificat alegerile parlamentare. În 1947 guvernul a eliminat toate partidele de pe scena politică a ţării şi l-a obligat pe rege să abdice. În 1948 România a ajuns o republică la conducerea căreia se afla un partid unic.
Să aprofundăm anumite cunoştinţe!
Pentru a grăbi instaurarea unui guvern comunist, Stalin l-a trimis în România pe adjunctul ministrului de externe, Andrei Vâşinski. Acesta folosea un ton brutal, fără să respecte eticheta diplomaţiei (lovea cu pumnul în masă, trântea uşi, folosea un ton inadecvat în faţa regelui). El i-a cerut regelui să formeze un guvern condus de dr. Petru Groza (conducătorul Frontului Plugarilor, partid aliat al comuniştilor). Când regele a refuzat, i-a dat un ultimatum de 2 ore pentru a-l demite pe Rădescu, explicându-i că în caz de refuz România nu se va mai găsi printre statele independente. Astfel a fost instaurat, la 6 martie 1945, primul guvern comunist condus de dr. Petru Groza.
Guvernul Groza a eliminat din viaţa publică pe cei care se opuneau comuniştilor. Regele, în semn de protest, a refuzat să semneze actele emise de guvern, intrând în aşa-numita grevă regală (august 1945). Acest eveniment nu a avut consecinţe importante deoarece comuniştii au pus în aplicare hotărârile guvernului chiar dacă nu erau semnate de rege. Singura consecinţă concretă a fost condiţionarea de către S.U.A. şi Marea Britanie a includerii în guvern a doi miniştrii din partea opoziţiei.
În 1947 mai mulţi membrii ai P.N.Ţ au încercat să părăsească ţara pentru a merge în Occident să explice adevărata stare a lucrurilor din România. Ei au fost arestaţi în comuna Tămădău, când erau pe punctul de a se îmbarca într-un avion particular, şi acuzaţi de spionaj. Apoi a fost arestată întreaga conducere a P.N.Ţ., iar partidul a fost interzis. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au primit pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, deşi nu au avut nici un amestec în încercarea de emigrare a acelor membrii. La scurt timp P.N.L. s-a autodizolvat. La 30 decembrie 1947 regele Mihai a fost obligat să abdice, iar România a fost declarată republică.
2. Regimul comunist în România (1948-1989)
Partidul Comunist Român s-a înfiinţat în 1921, prin despărţirea de socialişti. El a fost scos în afara legii deoarece dorea desfiinţarea României Mari, pe motivul că este stat imperialist. Partidul Comunist a avut, până în 1944, sub 1000 de membrii, fiind compus din două aripi: aripa internă, a comuniştilor din ţară care se aflau majoritatea în închisoare (în urma grevelor din 1933) şi aripa externă, a comuniştilor care activau în U.R.S.S. (mulţi dintre ei erau evrei, ruşi sau de altă etnie decât cea română). Din aripa internă făceau parte Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu. Din aripa externă cei mai marcanţi membri au fost Ana Pauker (devenită ministru de externe), Vasile Luca, Emil Bodnăraş.